Viziunea noastră despre școală

  • Dezvoltarea intelectuală – mintea conștientă
  • Dorință de socializare
  • Rezistență și energie fizică și psihică
  • Imaginație bogată, activă
  • Tendința de a se separa (delimita) de familie
  • Dezvoltarea simțului de moralitate și dreptate
  • Admirație față de eroi
  • Capacitate mare de abstractizare
  • Dorința de a realiza proiecte mari, sarcini grele, importante
  • Responsabilitate în continuă dezvoltare

Elevul intre 6 și 12 ani

Vârsta între (6-12 ani), este un interval în care ordinea exterioară contează mai puțin pentru copil și prioritară este ”ordinea ideilor – copilul învață să își ordoneze informațiile și își construiește propria structură mentală.

Este o perioadă plină de contestări, în care va pune sub semnul întrebării fiecare aspect al lumii în care trăiește, din dorința  de a judeca pentru el însuși și de a își crea propria opinie despre lucrurile din jur.

Nu mai este dispus să facă lucrurile într-un anume fel doar pentru că așa se face sau pentru că așa i se spune să facă, vrea să înțeleagă de ce i se cere, de ce este “mai bine” așa.

Acest interval este adevărata perioadă a lui “de ce? – întrebările puse anterior de copil stăteau mai curând sub semnul sensibilității lui la limbaj, foamei lui de cuvinte, ca și nevoii lui de a ști mai degrabă cum stau lucrurile decât de ce.

Copilul din al doilea plan de dezvoltare nu mai este mulțumit doar să știe cum se numesc lucrurile sau ce sunt ele, ci și de ce sunt așa, la ce folosește faptul că sunt așa.

Apar întrebările filosofice și copilul este pregătit și dornic să afle totul despre totul. De asemenea, pentru copilul din al doilea plan de dezvoltare învățarea nu mai este predominant individuală ci este preferat lucrul în grupuri mici, acest lucru aducând cu sine învățarea socială (descoperă dinamica unei comunități, devine responsabil și independent, are simțul valorii și apartenența la grupul din care face parte).

Maria Montessori a recunoscut toate aceste elemente, ca și enormul potențial de muncă al copilului în această perioadă și importanța exploatării acestuia, oferind un curriculum care să răspundă nevoilor și caracteristicilor elevului, bazat pe dorința sa naturală de a învăța.

Abordarea Montessori

În metoda Montessori este considerată esențială protejarea și dezvoltarea motivației interioare de a învăța a copilului, motorul său intern care îl orientează spre curiozitate și descoperire, această pedagogie pornind de la premisa că învățarea activă (prin toate simțurile) este superioară unei învățări pasive (memorizare de date). Siguranța emoțională a copilului este și ea un element esențial – pedagogia Montessori adresând și nevoile emoționale ale copilului, nu doar pe cele academice.

În abordarea Montessori întrebările copilului sunt încurajate și reprezintă pretextul pentru explorarea lumii, iar el acumulează informații primind răspunsuri la întrebări pe care le-a formulat chiar el, aflând lucruri de care este interesat. Este cultivată astfel bucuria de a învăța: copilul evoluează în ritmul său și își dezvoltă interesele intelectuale prin propriile mijloace.

Într-o școală Montessori copiii primesc prezentări de materiale organizate în grupuri reduse (pentru a pune accent pe gândire, nu pe memorare) și au posibilitatea să își organizeze proiecte proprii pentru care își stabilesc chiar ei termene de finalizare și la realizarea cărora se organizează singuri în echipe cu care să lucreze, împărtășindu-și apoi cunoștințele celorlalți colegi (susținând prezentări finale în fața lor).

Copilul are astfel un rol activ în propria formare.

Rolul învățătorului este cel de a oferi școlarului un mediu stimulativ și atrăgător, care vine în întâmpinarea nevoilor sale și îi permite o dezvoltare naturală și armonioasă în această nouă etapă.

El observă competențele pe care le deprinde copilul și îl  ghidează în așa fel încât să asigure acumularea cunoștințelor specifice fiecărei arii curriculare în parte, în funcție de vârstă și cerințele programei Ministerului Educației Naționale, însă odată atins acest minimum copilul are la dispozitie instrumentele de lucru necesare pentru a merge cât de departe îi permite propriul interes și imaginația, în orice domeniu dorește, putând acoperi astfel și subiecte care nu sunt incluse în programa școlară tradițională.

În clasa Montessori copilul are acces permanent la numeroase surse de informare (cărți de specialitate dar și materiale științifice), putând ajunge astfel la cunoștințe superioare în raport cu nivelul său de vârstă. Curriculumul include noțiuni de matematică, literatură, știinţă, educaţie civică, educație fizică, limbi străine (engleză și germană) şi este bazat pe acumularea treptată de informații (o lecție conduce firesc spre multe altele) și pe conexiunile dintre acestea (abordarea este holistică, subiectele sunt integrate), conducând elevul de la înțelegerea concretă la abstract și crescând gradul de complexitate.

#Tu știi cum învață copilul tău?

Formular de Vizitare

Dacă doriți să vizitați școala gimnazială Montessori Haus, vă rugăm să completați formularul alăturat și vă vom contacta în cel mai scurt timp pentru programare.

Vă mulțumim!